images (4)De multe ori m-am intrebat ce este prietenia, adica ce e cu adevarat prietenia si care sunt limitele ei, daca acestea exista. Eu ma consider un om extrem de loial, insa uneori aceasta e inteleasa mai degraba ca o posesivitate. Fiind atat de loiala, instictiv imi vine sa dau la o parte unii prieteni, in detrimentul altora, pe care i-am urcat pe o treapta superioara a prieteniei. Am vazut insa ca oamenii nu fac asa, adica exista numai notiunea de prieten – nu mai stim sa delimitam prietenii de cunostinte, amicii de prieteni sau sa spunem, fara clipire si cu toata convingerea de cineva ca ne ste cel mai bun prieten.

Acum, toti oamenii cu care intram in contact, voit sau ne voit, toti oamenii pe care i-am vazut in viata noastra de cateva ori, ne sunt prieteni. Si spunem asta atunci cand vorbim despre ei sau cand altcineva vorbeste despre ei, iar noi ne trezim spunand: Ah, X este prietenul meu, cand, de fapt, pe X nu l-ai vazut decat la cateva baute organizate de Y, care Y ii este, de fapt si de drept, prieten lui X, pentru ca sunt prieteni de 20 de ani si au impartit mai multe decat cateva shot-uri de tequila. Ideea este ca cel care spune despre X ca ii este prieten, chiar si crede, in sensul ca daca ar trebui sa il sune sa ii ceara un favor, stiti voi, ca intre prieteni, nu ar avea nicio ezitare, pentru ca X, nu-i asa, ii este prieten, iar prietenul la nevoie se cunoaste. Uneori ma gandesc ca poate ar fi mai bine sa fiu si eu asa, nu m-as mai consuma prea tare ca oamenii pe care chiar ii iubesc si cu care sunt prietena de foarte multi ani, m-au inteles gresit intr-o zi si s-au suparat sau nu mi-au sarit in ajutor atunci cand m-as fi asteptat, dar fara sa le spun eu, ci sa simta ei… E adevarat, nu m-as mai consuma, dar nici nu as mai avea parte de toate experientele frumoase pe care le-am trait alaturi de ei, nu as mai fi stat cu nimeni un weekend intreg, band vin ieftin si mancand pate pe paine, dar razand cu pofta la filmele de comedie la care ne uitam si dansand prin casa, in “toalele” de club, pentru ca nu aveam bani de iesit, dar simtindu-ne de un milion de ori mai bine decat orice om care a avut bani pentru o noapte de “clubareala”. Nu as mai fi trait nici bucuria succeselor  personale sau profesionale, dar nici tristetea amaraciunii lor sau sperietura provocata de analizele care nu ieseau bine din prima.

Chiar daca uneori, cand toti prietenii mei de suflet, care sunt putini la numar, sunt plecati din oras, iar eu nu am cu cine sa imi petrec un weekend, ma gandesc ca ar fi fost mult mai bine daca aveam 100 de “prieteni”, din aceia de iesit si de pahar, ma scutur repede si ma simt norocos ca eu traiesc viata, cu bune, cu rele, cu toate planurile pe care le are pentru mine, nu mimez ca traiesc.

Be Sociable, Share!

Leave a Reply

Toate drepturile rezervate © Sincer.net