Deznadejdea SS-urilor si cele mai reprezentative filme

descărcare (2)Nu trebuie sa vorbim de rau despre deznadejde: e vorba, la urma urmei, in sensul propriu, de a nu mai astepta si deci de a actiona. Datorez intelegerea acestui lucru, la un moment dat, unui poem magnific al lui André Breton, care incepe cu aceste cuvinte: „Cunosc deznadejdea in liniile ei generale”, si care se intituleaza Le verbe être. <>; precum si celei mai mari carti scrise vreodata sub impactul lagarelor de concentrare naziste, L’Espèce humaine (specia umana), de Robert Antelme: Nu exista ambiguitate, ramanem oameni, nu vom sfarsi decat ca oameni. Distanta care ne separa de o alta specie ramane intacta, ea nu este istorica. E un vis SS a crede ca avem drept misiune istorica sa schimbam specia, iar cum aceasta mutatie se petrece prea incet, ei ucid. Nu! aceasta boala extraordinara nu este altceva decit un moment culminant al istoriei oamenilor. Si asta poate sa insemne doua lucruri: mai intai ca se face dovada solidaritatii acestei specii, a fixitatii ei.

Apoi, ca varietatea relatiilor dintre oameni, culoarea lor, obiceiurile lor, alcatuirea lor in clase, mascheaza un adevar care apare aici evident, la marginea naturii, in apropierea limitelor noastre: nu exista specii umane, exista o specie umana. Ii datorez lui Robert Antelme faptul de a fi inteles ca daca se cuvenea de acum inainte sa nu ne incredem absolut deloc in universal, asta nu ne autoriza, contrar a ceea ce tot felul de modemi si postmoderni se grabisera sa faca, fiindca in fond erau incantati de aceasta descotorosire, sa ne gargarisim cu tampenii apocaliptice. Ii datorez lui Robet Antelme faptul de a fi inteles ca un umanism consecvent este posibil, cu conditia de a-1 gandi odata cu epoca noastra.
Intr-o anumita perioada a anului baga la televizor tot felul de filme, de documentare cu perioada nazista, cum unii rezistau, cum altii cedau, dar cum ca – in fond si la urma urmei – nimeni nu uporta ideea de ucidere in masa, insa toata lumea o accepta.

Iata care sunt cele mai reprezentative filme din aceasta perioada:
La vita e bella
The Boy in the Striped Pyjamas
Hart’s War – film in care joaca si iubitul nostru actor roman Marcel Iures
Auschwitz: The Nazis and the ‘Final Solution
Escape from Sobibor – vechi da bun
Referitor la primul film – La Vita e Bella – aici lacrimile vor curge cu siguranta. Desi, Italia in prezent – pare sa le dea dreptate celor care considera blandetea drept un regres. Intr-adevar, aici deserturile sunt numite dolci; iar tiramisu, in ciuda disperatelor lui eforturi onomastice de a avea aerul violent, cumuleaza efectele cremoase conferinte de zahar, branza mascarpone, oua, cacao si cafea. Aceasta bucatarie matriarhala, cea mai matasoasa din lume poate, nu opune dintelui nici o rezistenta. Dar in fondantul pastei si al sosurilor ei, in catifelarea supei minestrone, in varietatea inghetatelor, parfumul uleiurilor de masline, cate rafinamente simple!
Exact – la Vita e Bella reprezinta un film despre sacrificiu, despre speranta, despre roadele iubirii si despre puterea de a fi tata. Merita vazut!!!! Avand in vedere ca aici se centreaza si relatia fiu-tata, insa se pune accentul si pe relatia mama-fiu. In linii mari totul se rezuma la un joc:
In culturile unde despartirea de mama este timpurie si destul de brutala, copiii pun la punct un ritual pentru a-si dejuca angoasele; ritual cristalizat intr-un obiect: doudou. E vorba spun specialistii, de o faza destul de scurta. Totusi, ma intreb daca unele dintre ritualuri noastre de adulti, bazate pe modalitati de elaborare in mod cert mai sofisticate, nu ascund aceeasi dorinta de introducere, in brutalitatea mediului nostru vital, un ansamblu de lucruri blande: ma gandesc evident la lectura, la muzica, la toate artele: dar si la tot felul de obiecte tehnice. Se insista adesea asupra violentei induse de folosire a obiectelor tehnice; se uita ca, intrucat economisesc energia omului. Ele il scutesc de a fi el insusi o unealta.

Cei care au avut sansa, ca mine, de a lucra in lanuri unde se secera si se lega manual stiu ce poate sa insemne expresia: revolutia tractorului. Nimic nu interzice asadar sa consideram obiectele, tehnice sau nu, pe care le inventam, niste mijloace de a introduce blandete in harababura acestei lumi; si totodata – dat fiind ca razboiul, dupa cum se stie, este un factor de progres tehnologic – un operator al mortii (conform imaginii celei mai raspandite a obiectului tehnic, cea pe care o ilustreaza Stanley Kubrick in 2001: odisee spatiala, cand un antropoid culege un os si se foloseste de el pentru a crapa un craniu.

E limpede ca multi adversari ai rautatii nu suporta ideea ca o placere este usor accesibila, si se delecteaza in chip morbid cu ideea pedepselor pe care dependenta, pe care si-o inchipuie ca pe un fel de justitie imanenta, le va abate asupra toxicomanilor (ei sunt aceiasi care se opun metadonei). De altfel as fi foarte curios sa traiesc destul timp pentru a vedea inventarea unui drog netoxic: va fi interesant din toate punctele de vedere (pentru a-l incerca, de pilda sau pentru a analiza comentariile autorizate pe care le va suscita din partea medicilor, a preotilor etc.).

Be Sociable, Share!
Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *