Cea mai trista poezie EVER

0 Comment

zdreanta_1_fullsizeImi place sa citesc uneori, iar Arghezi chiar mi se pare un tip citibil, usurel, adesea amuzant, are si un iz sarcastic, iar versurile lui sunt pline de viata. Ce sa mai la deal la vale, cum zice tata?! ca sunt bune. Pe Arghezi cred ca l-am intalnit cu totii inca din clasele primare pe vremea in care ne spunea de micul Zdreanta, cel cu ochii de faianta, simpaticul patruped pe care fiecare ni-l imaginam mai cu pete cenusii, mai cu labe maronii, ori cu botul ciufulit. In orice caz, Zdreanta era un catel nastrusnic pe care copiii il iubeau. iar poezia ce i-a fost dedicata a fost si este probabail invatata de toti micutii. Iar acesti micuti cu siguranta nu stiu ca Zdreanta poate sa fie si mort. Nici unul nu isi imagineaza, cel putin in perioada prunciei lor senine, ca Zdreanta poate muri. In toata inocenta mea infantila, asa mi-am imaginat si eu, dar iata ca Tudor Arghezi, omul asta simpatic a avut si perioade de depresie, episoade triste in care a avut tupeul sa il omoare pe Zdreanta.

A facut astfel cunoscut tuturor ca Zdreanta nu traieste vesnic intr-o poezie atat de trista, pe care sper ca ai mei copii nu o vor afla niciodata. Sincer, in toata barbatia mea, am plans. Am plans pentru ca eu pe Zdreanta il vedeam numai urland la gaini, cu oul in gura si fugind mic si ciufulit prin cotet, prin curte, dupa ganganii. Iata poezia care incepe si intr-o tenta morbida cu un simplu “A Fost”:

<<Scumpi copii, dupa vacanta,
Va mai amintiti de Zdreanta,
Cel cu ochii de faianta,
Cum l-am scris si l-ati citit?

Cate unul, cati ati fost,
L-anvata si pe de rost.

Rasfatat si mult iubit
Zdreanta-al nostru a murit.
Ramasese din frumosul
Prieten bun, pielea si osul.
isi pierduse si mirosul
si vederea, schiopatand
si cazand din cand in cand.

Ma striga din glod si apa
Sa-l mai scot din cate-o groapa,
Aducandu-si poate-aminte
De un drum de mai nainte
O lua stramb printre strujani
Dand cu botu-n bolovani,
Pentru ca intai si-ntai
Sa-l ridic si sa-l mangai.
Zdreanta, fara sa ma vada,
Ma stia cam prin livada.

Sufar de atunci cumplit
Sa stiu Zdreanta ca-a murit.
Plange sufletul din mine.
il astept si nu mai vine.

Mai aflati, si nu e bine,
Ca ce fuse nu mai vine.
Vremea deapana si toarce
si ce-a fost nu mai se-ntoarce.>>

Asadar, domnul Arghezi, mi-ati ruinat visele copilariei. Sincer, evidentul niciodata nu trebuie marcat. Iar Zdreanta trebuia sa ramana vesnic in inima tuturor. Chiar nu inteleg de ce a trebuit dedicat un om atat de trist, mortii lui Zdreanta, cel care punea zambetele pe fetele celor mici… Sper numai ca ei il citesc abia cand sunt mari si au puterea necesara cat sa indure atrocitatile vietii…

Be Sociable, Share!
Etichete: , ,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *